Copilul unic nu este nici mai răsfățat, nici mai singuratic decât ceilalți doar pentru că nu are frați. Felul în care e crescut, mediul în care socializează și așteptările pe care le poartă contează cu mult mai mult decât numărul de copii din casă.
Totuși, ideile preconcepute sunt persistente. Părinții copiilor unici aud adesea „nu vă hotărâți și la un al doilea?”, „o să fie egoist” sau „o să se plictisească”. Unele dintre aceste afirmații sună logic, dar rezistă greu când le privești de aproape.
Este copilul unic mai răsfățat?
Mitul spune că, fiind singur, primește toată atenția și toate bunurile, deci devine centrul universului. În realitate, răsfățul ține de reguli, nu de numărul copiilor. Un copil cu frați poate fi la fel de obișnuit să primească tot ce cere, dacă părinții nu pun limite. Un copil unic poate învăța să aștepte, să împartă și să audă „nu” dacă regulile sunt clare din prima zi.
Ce e adevărat este că un copil unic are mai puține ocazii zilnice de a negocia, de a împărți jucăriile sau de a pierde într-un joc. Aceste abilități se pot exersa însă și în afara familiei: la grădiniță, la joacă, la activități, cu verișori sau cu vecinii.
Este el neapărat singuratic?
Singurătatea nu vine din lipsa unui frate, ci din lipsa ocaziilor de a lega prietenii. Mulți copii unici au prieteni apropiați și se simt foarte bine în compania altor copii. Alții preferă liniștea și jocurile tăcute, fără să sufere din cauza asta. Diferența între „îi place singurătatea” și „suferă de singurătate” se vede în starea lui: e relaxat și mulțumit sau devine trist, retras, evită grupul?
Dacă simți că are nevoie de mai multă companie, creează ocazii regulate: invită un coleg acasă, mergi în același loc de joacă la aceleași ore, înscrie-l la o activitate de grup. Prietenii se formează prin repetiție, nu printr-o întâlnire unică.
Este el supus unei presiuni mai mari?
Aici mitul are un sâmbure de adevăr. Când toate speranțele părinților se concentrează într-un singur copil, riscul este ca acesta să simtă că trebuie să fie perfect: notele, sportul, comportamentul. Fiecare reușită devine importantă, fiecare greșeală, o dramă.
Ca să eviți asta:
- laudă efortul, nu doar rezultatul;
- lasă loc pentru greșeli și pentru dezordine;
- nu-l face confidentul problemelor tale de adult;
- nu-l transforma în „partenerul” tău de conversație la nivel de egal;
- stabilește timp zilnic în care el hotărăște cum se joacă, fără corectări.
Despre acest tip de presiune se vorbește mai pe larg în articolul despre reducerea stresului cauzat de perfecționism, util și pentru părinți, nu doar pentru copii.
Ce avantaje are, de fapt, un copil unic?
Nu e corect să privim doar partea cu dezavantajele. Un copil unic petrece de obicei mai mult timp cu adulții, ceea ce poate duce la un vocabular bogat, la conversații mature și la o relație apropiată cu părinții. Resursele familiei (timp, bani, energie) nu se împart, deci pot fi dedicate mai ușor activităților care îl interesează. Mulți copii unici devin independenți devreme, pentru că se obișnuiesc să se joace singuri și să-și găsească de lucru.
Dezavantajele posibile sunt în sens invers: poate găsi mai greu compromisul într-un grup, poate avea mai puține ocazii să învețe prin conflict și poate resimți responsabilitatea de a avea grijă singur de părinți mai târziu. Toate pot fi atenuate dacă ești atent.
Cum îi oferi un echilibru bun între familie și prieteni?
- Regulile sunt aceleași pentru toți. Dacă într-o casă cu mai mulți copii nu s-ar permite un anumit comportament, nu-l permite nici acum.
- Ocazii de joacă cu alți copii, în mod regulat: parc, ateliere, cluburi, vacanțe cu verișori.
- Responsabilități potrivite vârstei: să-și strângă jucăriile, să ajute la masă, să aibă grijă de o plantă sau de un animal de companie.
- Timp în care se plictisește, fără a umple fiecare minut cu programe și cursuri.
- Relații cu rudele: bunici, unchi, mătuși, verișori. Pentru legătura cu bunicii, vezi ideile din cum menții legătura cu bunicii aflați la distanță.
Ce rol au rudele și vecinii într-o copilărie fără frați?
Într-o familie cu un singur copil, cercul extins devine mai important. Verișorii, copiii prietenilor de familie și vecinii de aceeași vârstă pot juca rolul pe care l-ar avea frații: sunt parteneri de joacă, de ceartă și de împăcare. Dacă locuiți departe de rude, încearcă măcar o dată sau de două ori pe an să petreceți câteva zile împreună, cu timp pentru joacă liberă. Copilul va învăța să împartă spațiul, să negocieze cine alege jocul și să facă față respingerii, exact abilitățile pe care le exersează de obicei zilnic frații.
Nu uita nici de școală și de grădiniță: acolo se formează prietenii care pot deveni, în timp, aproape fraterne. Încurajează-le, fără să forțezi.
Când vine vorba de un frățior sau o surioară
Decizia de a avea sau nu un al doilea copil e personală și nu trebuie luată sub presiunea întrebărilor din jur. Dacă hotărăți să mai aveți un copil, copilul unic are nevoie de pregătire. Pașii sunt descriși în pregătirea copilului pentru venirea unui frățior.
Dacă, în schimb, hotărâți să rămâneți trei, nu aveți de ce să vă justificați. Un copil crescut cu atenție, cu reguli clare, cu prieteni și cu timp liber va avea o copilărie bună, iar numărul membrilor familiei nu schimbă calitatea iubirii.
